Skip navigation


Cu ceva vreme in urma, pe cand ghertoiul era inca doar ministru la transporturi, a fost o iarna ceva mai grea in romania.

Si s-au plans oamenii ca nu pot circula pe drumurile nationale, ca e zapada, ca nu s-a dat cu nimic. A aparut basescu si le-a spus : iarna nu e ca vara. Pana s-au dezemticit oamenii era deja primavara.

Accum daca sunt inundatii… nu inteleg ce se plange lumea ca le ia apa casele. Ei nu stiu ca..

ei, si daca ploua e normal sa moara oameni.

Poporul asta nu intelege nimic daca nu le explica basescu. Apropo.. pe unde naiba umbla haimanaua ca nici la telefon nu imi mai raspunde

6 Comments

  1. http://www.jurnalul.ro/stire-special/cocalarul-si-vinul-sfintit-540904.html

    Cocalarul şi vinul sfinţit
    de Bruno Ştefan

    Mădălin a fost pentru mine tipul clasic de cocalar de Bucureşti: un
    ins certat cu şcoala şi cu bunul simţ, care trăgea la fiare în sălile de
    sport pentru a-şi umfla muşchii, cu o ceafă groasă pe care straturile de
    grăsime se revărsau unele peste altele, plin de ghiuluri pe degete
    şi lanţuri de aur la gât, îndrăgostit nebuneşte de manele. Când
    făcea grătarele pe balcon scotea casetofonul pe geam şi-i dădea pe
    Adi Minune şi Vali Vijelie la maximum, înnebunnidu-i pe vecini cu
    muzica de mahala şi cu mirosul de mici.
    Când m-am mutat în cartierul Militari, apartamentul mi-a fost spart de
    trei ori în jumătate de an, iar o vecină mi-a şoptit că banda lui Mădălin a
    fost implicată în cele trei spargeri. Cei mai mulţi vecini se temeau de el,
    căci pe unii i-a bătut şi i-a tăiat cu cuţitul. În ciuda sesizărilor la poliţie
    el era de neatins, iar reclamanţii se trezeau imediat cu maşinile sau
    apartamentele sparte, cu copiii maltrataţi ori nevestele hărţuite. Am
    înţeles că poliţia era neputincioasă în faţa lui abia la a treia sesizare,
    când poliţistul de proximitate m-a luat de-o parte şi mi-a spus să o las
    mai moale cu nemulţumirile dacă vreau să nu o păţesc mai rău.
    Mădălin era stăpânul zonei, peştele celor mai multe prostituate din
    cartier şi organizatorul celor mai multe activităţi comune: el repartiza
    locurile de parcare, el stabilea cine şi când are dreptul să joace fotbal
    pe terenul şcolii de vis-a-vis, el stabilea care este temperatura optimă
    în apartamente şi toate reparaţiile şi acţiunile de modernizare a
    blocurilor din jur depindeau în totalitate de voinţa lui.
    După ce mi-a spart a treia oară apartamentul a trebuit în mod firesc să-
    mi cumpăr altă mobilă. Întâmplarea a făcut ca în momentul descărcării
    camionului cu mobilă să dau de Mădălin şi de oamenii din banda lui
    chiar în faţa blocului. Făcându-mă că nu ştiu că ei mi-au spart
    apartamentul şi că ei ştiu de sesizările mele la poliţie împotriva lor, i-am
    rugat să mă ajute să urc mobila pe scări pâna la etajul 6, promiţându-
    le că-i cinstesc pe măsură. Pe cei din banda lui i-a pufnit imediat râsul
    şi mă aşteptam să reverse asupra mea o serie de înjurături, dacă nu şi
    o ploaie de pumni şi lovituri. Dar Mădălin le-a spus serios, în mod
    neaşteptat:
    Haideţi băieţi să-l ajutăm pe dom’ profesor.
    Odată aranjată mobila în casă, am scos o damigeană de vin de la ţară
    şi nu m-am lăsat până nu i-am îmbătat. După ce vinul şi-a făcut efectul
    şi limbile s-au dezlegat, au recunoscut că mi-au spart apartamentul,
    dar mi-au promis că nu vor mai face acest lucru cu mine şi chiar mi-au
    spus că îmi vor da înapoi o serie din lucrurile mele pe care n-au putut
    să le vândă la talcioc. Tot bând şi povestind vrute şi nevrute, râzând cu
    ei şi arătându-mi simpatia faţă de stilul lor de viaţă, am ajuns după
    câteva ore să devenim apropiaţi. Abia ţinându-se pe picioare, Mădălin
    s-a ridicat solemn şi a decretat: Dom’ profesor e de-acum fratele meu şi
    trebă să spuneţi tuturor băieţilor că cine nu-l tratează ca pe fratele meu
    va avea de-a face cu pumnul lui Mădălin.
    Simpatia lor faţă de mine nu a dispărut nici după ce aburii alcoolului s-
    au evaporat. Zilele următoare mi-au oferit cel mai bun loc de parcare
    din spatele blocului, lucru care m-a îndatorat şi m-a făcut să-i mai invit
    o dată la un pahar de vin. Promisiunea lor a rămas bătută în cuie şi
    deşi multe apartamente au mai spart în zonă şi chiar în blocul nostru,
    de apartamentul meu nu s-au mai atins niciodată şi chiar mi-au adus
    înapoi un costum, câteva cărţi şi două lenjerii furate în spargerile
    anterioare. Mă salutau zgomotos cum mă vedeau şi le răspundeam la
    fel, deşi mi-era jenă de vecinii care se uitau la mine cu severitate,
    bănuind că m-am băgat în banda lor.
    De mai multe ori veneau la uşa mea şi-mi cereau ba o bormaşină, ba
    cricul de la autoturism, ba să vorbesc la câte-o şcoală cu directorul să
    nu-l exmatriculeze pe câte-un golan minor din gaşca lor. Mădălin a
    devenit celebru pe plan internaţional, apărându-i poza în cea mai
    cunoscută revistă americană de turism, pentru că s-a nimerit să bată la
    uşa mea tocmai când aveam invitat acasă pe directorul acelei reviste
    americane; povestindu-i cum l-am cunoscut şi cum m-am împrietenit
    cu hoţii, jurnalistul a fost impresionat de amestecul neobişnuit dintre
    “cei buni” şi “cei răi”, dintre interlopi şi universitari, făcând din relaţia
    noastră subiectul unui interesant articol.
    Cu vremea întâlnirile noastre s-au rărit, iar eu am început să lucrez mai
    intens la teza de doctorat despre puşcării. Într-una din vizitele mele de
    documentare la penitenciarul Rahova am dat nas în nas cu Mădălin
    . Fusese arestat pentru că spărsese casa liderului Partidului Social-
    Democrat din sectorul 6. Era deja şmecher – cel mai înalt grad în
    ierarhia informală a deţinuţilor şi unul din cei mai influenţi puşcăriaşi.
    Discuţiile cu el m-au lămurit asupra multor fenomene sociale care se
    petrec în închisori şi graţie lui deţinuţii şi gardienii au vorbit liberi
    despre o serie de subiecte tabu şi mi-au povestit numeroase cazuri
    neobişnuite, pe care le-am prezentat în câteva povestiri, articole şi
    studii de caz. Am reuşit să obţin de la conducerea administraţiei
    centrale a puşcăriilor autorizaţia să-l angajez în proiectele mele de
    cercetare, iar munca să-i fie recunoscută oficial şi scăzută din
    pedeapsă. Cu această autorizaţie am mers cu el ca asistent de
    cercetare în multe din închisorile patriei, iar ajutorul lui a fost atât de
    important încât teza mea de doctorat a fost una din cele mai bune
    lucrări susţinute în ultimii ani la Universitate, iar cartea mi-a fost
    tradusă imediat în SUA, devenind vreme de 4 luni cea mai bine vândută
    carte de sociologie. Acest succes a contat decisiv la cererea lui de
    eliberare condiţionată, el reuşind să iasă din puşcărie cu 2 ani înainte
    de termen.
    Eliberarea lui a fost un eveniment pe care gaşca trebuia să-l serbeze
    cu fast, spre timorarea vecinilor. În spatele blocului s-au întins mesele
    pline cu bucate, iar grătarele sfârâiau continuu pentru a asigura
    fripturile şi micii pentru toţi cocalarii zonei. însuşi Adi Minune şi Vali
    Vijelie au venit şi au cântat la această petrecere, iar versuri precum:
    “puşcărie, puşcărie / urâtă mi-ai fost tu mie” ori “n-ai venit la vorbitor /
    curvo vezi că te omor” au răsunat până târziu în noapte. Mădălin m-a
    pus în capul mesei alături de el şi le-a cerut maneliştilor să compună
    pe loc o serie de cântece pentru mine. “Dom’ profesor eşti deştept / i-ai
    tras pe gabori în piept” a fost refrenul cel mai cântat în acea seară ca
    omagiu adus mie – eliberatorul lui Mădălin.
    În a doua seară m-am trezit cu el la uşa apartamentului meu. Venise
    să-mi vorbească despre planurile lui, despre loviturile pe care voia să le
    dea şi despre modurile în care vedea reorganizarea bandei lui de
    tâlhari. Era plin de optimism şi avea chef de băutură. Am scos din
    cămară un vin mânăstiresc adus de la Muntele Athos de un prieten. A
    băut bidonul de 2 litri pe nerăsuflate, mi-a mulţumit pentru ajutor şi a
    plecat să se culce. De-atunci nu l-am mai văzut. Fratele lui mi-a spus
    că a doua zi s-a dus la biserică – lucru neobişnuit pentru el. S-a
    spovedit şi apoi a plecat la mânăstirea Neamţ să se călugărească.
    Banda lui şi-a continuat activitatea la fel cum şi-o continuase şi în
    timpul detenţiei lui, dar mai puţin agresivă, mai puţin zgomotoasă. O
    parte din membrii ei au plecat după integrarea României în Uniunea
    Europeană în diverse ţări la furat. Cei rămaşi s-au băgat în politică şi i-
    am văzut în campaniile electorale alături de Traian Băsescu – idolul
    absolut al lui Mădălin şi al întregii bande. Între timp eu m-am mutat din
    acel bloc din cartierul Militari, iar amintirea lui Mădălin s-a şters tot mai
    mult din memoria mea, lăsând locul altor evenimente şi personaje mai
    actuale.
    În săptămâna patimilor din acest an am fost la Muntele Athos împreună

    cu câţiva prieteni. La izvorul tămăduirii am întâlnit un pustnic român
    care vorbea câtorva pelerini cu înflăcărare despre Fecioara Maria. M-
    am apropiat să-l ascult şi eu. Călugărul care mă însoţea mi-a şoptit că
    cel care vorbeşte este pustnicul Varsanufie, un cucernic capabil să
    vadă în oameni trecutul, bolile sau dorinţele lor. Varsanufie a fost cel
    care l-a gonit pe Traian Băsescu afară din Muntele Athos anul trecut.
    Când a aterizat pe helioportul de la mânăstirea Marea Lavră , cei mai
    mulţi călugări români s-au apropiat să-l vadă, să-l audă şi să dea mâna
    cu presedintele României, mai ales că venise cu o donaţie importantă
    pentru cele mai multe schituri şi chilii româneşti. Dar Varsanufie i-a
    strigat să plece, căci a făcut un legământ cu necuratul şi are
    întotdeauna doi draci în spatele lui. Toşi călugării au făcut atunci câţiva
    paşi înapoi, iar stareţul Marii Lavre i-a spus lui Traian Băsescu că nu îl
    poate găzdui peste noapte dacă pustnicul a văzut aşa ceva în jurul lui.
    L-am privit cu atenţie – era un om foarte slab, cu părul lung prins într-o
    coadă, cu o barbă pe care şi-o mângâia cu nişte degete foarte lungi şi
    subţiri. Se diferenţia de ceilalţi călugări şi preoţi întâniţi pe Muntele
    Sfânt prin corpul extrem de slab şi ochii foarte pătrunzători. S-a întors
    spre grupul nostru să ne cuprindă şi pe noi cu privirea. Se uita pe rând
    la fiecare dintre noi şi ne spunea câteva vorbe care ne amuţeau prin
    exactitatea lor: unuia i-a spus că degeaba a încearcat să aibă copii în
    ultimii 10 ani, căci dorinţa i se va împlini abia peste alţi 3 ani (“ce e
    scris să apară peste 13 ani, atunci va apare şi orice-ai face nu vei reuşi
    să scurtezi termenul”). Altuia i-a spus că va continua să-şi înşele
    nevasta cu secretara lui încă un an, după care se va potoli. Unui
    prieten i-a descris cu exactitate accidentul de maşină pe care l-a avut
    în urmă cu un an şi jumătate.
    Când a ajuns în dreptul meu m-am aplecat cu smerenie să sărut mâna
    acelui sfânt, aşa cum făcuseră şi cei dinaintea mea, dar el nu m-a
    lăsat. M-a privit în ochi şi m-a întrebat: Dom’ profesor, nu mă recunoşti?
    Abia după accentul cu care mi-a vorbit (diferit de cel cu care a vorbit
    celorlalţi pelerini) mi-am dat seama că Varsanufie este aceiaşi
    persoană cu Mădălin. Ceafa groasă şi tunsă scurt era acum înlocuită
    cu o ceafă subţire acoperită de un păr lung, degetele butucănoase
    pline de inele şi ghiuluri erau acum subţiri şi golaşe, lanţurile de aur de
    la gât erau înlocuite de un şnur de care avea agăţată o icoană despre
    care călugărul însoţitor mi-a spus că e o icoană a Fecioarei Maria
    venită pe mare direct lângă chilia lui, făcătoare de minuni, de care
    nu se dezlipeşte de câţiva ani.
    Mădălin? – l-am întrebat nesigur. Varsanufie acum, mi-a răspuns.
    M-a rugat să aştept să dea binecuvântarea tuturor pelerinilor. L-am
    urmărit cu o curiozitate sporită, nevenindu-mi să cred în transformarea
    unui cocalar în sfânt. După ce prietenii mei şi ceilalţi pelerini din grup
    s-au depărtat, am pornit să ne plimbăm amândoi pe munte, bucuros
    de revederea neaşteptată.
    Știam că ai să vii, mi-a spus el. Te-am chemat în toate rugăciunile mele
    să-ţi mulţumesc că mi-ai deschis ochii.
    Despre ce vorbeşti? – l-am întrebat. Despre experienţa noastră prin
    puşcării?
    Nu dom’ profesor, ci despre schimbarea pe care ai făcut-o în mine
    după eliberare. Ții minte că mi-ai dat să beau atunci o sticlă de vin
    mânăstiresc? N-am putut să dorm toată noaptea. Maica Domnului mi-a
    apărut în faţa ochilor şi mi-a spus să renunţ la stilul meu de viaţă şi să
    merg în calea Fiului Ei. M-a cutremurat atât de mult încât a doua zi m-
    am dus să mă spovedesc pentru prima oară în viaţă. Preotul mi-a spus
    că mă aştepta, că şi lui i-a apărut Fecioara Maria care i-a spus să-mi
    îndrepte paşii spre mânăstire. Am fost întâi la Neamţ, iar după ce am
    primit numele Varsanufie am venit pustnic aici. M-am mutat în chilia
    pustnicului Visarion, care murise recent – o peşteră săpată în stâncă
    lângă mare. într-o noapte marea a devenit dintr-o dată agitată, iar o
    lumină puternică ieşea din ea până la cer. Am fugit la ţărm şi am văzut
    că lumina însoţea o icoană care se îndrepta spre mine. Am înnotat
    până la ea fără să mă tem de marea agitată şi am adus-o în chilia mea.
    A doua zi am pus-o în schitul Prodromu dar când am ajuns la mine în
    chilie ea era agăţată de-asupra patului. De-atunci o port mereu cu
    mine şi ea m-ajută să văd în oameni bolile şi nefericirile lor, minciunile
    şi greşelile vieţii lor.
    Am stat ore întregi ascultându-l. Analfabetul de altă dată devenise
    acum un cucernic studios. Vorbea despre scrierile Sfinţilor Părinţi cu o
    siguranţă pe care n-am întâlnit-o nici la cei mai docţi profesori. Limbajul
    elevat, cuvintele alese cu grijă, smerenia şi bunătatea luase locul
    argoului de cartier, aroganţei şi violenţei din trecut. O schimbare atât
    de profundă nu am întâlnit până acum la nici un alt om.
    La despărţire m-a rugat să duc ceva acasă. Mi-a dat 7 sticle de vin şi
    mi-a spus să dau câte una fiecărui membru al bandei lui: lui Jean
    Haiosu, lui Neluţu Schiopu, lui Fane de la etajul 4, lui Sile Șmenaru, lui
    Vasea de la parter, lui Gigi Bale Lungi şi lui Gelu Frumuşelu.
    Ajuns în Bucureşti am mers direct în vechiul meu cartier la cocalarii din
    fosta lui bandă, lăsându-le câte o sticlă de vin cu rugămintea să o bea
    în prima zi de Paşti. M-au primit cu bucurie şi mi-au cerut mai multe
    informaţii despre vechiul lor camarad. Le-am povestit despre întâlnirea

    cu el şi despre schimbarea constatată, după care ne-am despărţit.
    Ieri însă sora lui Sile Șmenaru m-a sunat să-mi spună că toţi 7 au
    plecat spre Athos. Dacă şi ei se vor călugări mă gândesc foarte serios
    să aduc câteva tone de vin de pe Muntele Sfânt şi să dau câte o sticlă
    fiecărui cocalar din România. Aş face ţara mai frumoasă,
    infracţionalitatea s-ar reduce, iar manelele ar dispărea. I-am expus
    acest plan unui important lider politic, apropiat al Preşedintelui Traian
    Băsescu.
    Eşti nebun? – m-a întrebat el. Tu vrei să rămânem fără electorat?
    Scoate-ţi ideea asta din cap

  2. Ce-i pasa lui,el sa traiasca.Pe restul sa-i dea dracu.

  3. Lui doar îi tună şi-i fulgeră pe toată lumea, în primul rînd pe presa liberă !

  4. BAZARICA este bucuros ca 22 DE PENSII NESIMTITE NU VOR MAI AJUNGE LA SARACII TARANI ROMANI.
    oameni buni, Romania se afla intr-o perioada tragica si acest NENOROCIT o foote de-a dreptul.

    cat vom mai suporta???????

  5. …excelenta scriitura !


One Trackback/Pingback

  1. […] Pentru continuarea articolului vezi blogul lui BASARICA […]

Iti "base" mintea? Baga!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

<span>%d</span> bloggers like this: